Preşedintele Traian Băsescu îşi motivează refuzul de a semna numirea Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei printr-o sancţiune primită de aceasta în 1987 în urma instrumentării greşite a unui dosar penal.

Dacă Traian Băsescu şi-ar fi aplicat sieşi criteriile de profesionalism pe care i le pretinde Noricăi Nicolai, ar fi trebuit să refuze şi în 1991 şi în 1996 numirea sa în funcţia de ministru al Transporturilor.

În mai 1989, Traian Băsescu a fost dat afară din funcţia de şef al reprezentanţei Navrom la Anvers în urma descoperirii faptului că a semnat incorect facturile pentru repararea unei nave. La fel ca Norica Nicolai, Traian Băsescu a contestat sancţiunea profesională. Comisia Ministerului Transporturilor a menţinut însă decizia, în plus sancţionîndu-l şi cu reducerea retribuţiei cu 20%.

GIP publică Memoriul înaintat de Traian Băsescu în urma schimbării sale de la Anvers, Ordinul de constituire a Comisiei de anchetă şi raportul acestei Comisii.

Pe de altă parte, cîtă vreme toate dosarele sale sînt ascunse, Traian Băsescu este ultima persoană din România care are dreptul să vorbească despre dosarele altora:

– conform CNSAS, dosarul de colaborator al Securităţii al lui Traian Băsescu a fost distrus în 1979 (procesul verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 se află în posesia CNSAS);

– conform lui Dorin Dobrîncu, directorul general al Arhivelor Naţionale, dosarul de cadre al lui Traian Băsescu (obligatoriu pentru orice fost membru PCR) a dispărut;

– conform lui Traian Băsescu însuşi, dosarul său profesional de la Navrom nu mai e de găsit.

Mugur Ciuvică, preşedintele GIP