Institutul Roman de Istorie Recenta (IRIR) a realizat, cu sprijinul Academiei Caţavencu şi a fundaţiei Gheorghe Ursu, o lista cu cadrele Securităţii din perioada 1949-1989. Cercetătorii care au realizat aceasta lista sînt Sorin Cucerai, Armand Goşu şi Stejărel Olaru. Coordonatorul acestui proiect este istoricul Marius Oprea, specialist în istoria Securităţii. Pentru ca lista sa fie cit mai completa, persoanele care au avut acces pînă în prezent la propriile dosare de urmărire informativa şi sînt în posesia unor copii ale acestora sînt rugate sa pună documentele la dispoziţia IRIR. Cercetătorii IRIR îi aşteaptă, de asemenea, şi pe securiştii care vor să se autodemaşte.

Episodul al 5-lea cuprinde 115 nume.

1) Oprea Ion – in 1983 era lt.-col., seful Biroului III, Inspectoratul Judetean Vîlcea. La 5 mai 1983 semneaza un raport adresat DSS, Directia III: “La compartimentul de contraspionaj pe linia actiunii TEterult se afla o singura persoana, respectiv Dinulescu Catalin, cetatean romîn cu domiciliul în Franta”. La 4 noiembrie 1985 primeste o nota care ofera informatii despre Dragu Radu.

2) Oprea Mircea – in 1974 era mr., Inspectoratul Judetean Timis, Serviciul III. La 5 septembrie 1974 semneaza un referat in care propune “luarea în lucru (a lui Toma Florentin) în dos. probl. 1887”.

3) Oprescu A. – in 1981 era lt.-maj. La 16 iunie 1981 primeste o nota informativa in care sursa “Statescu” ofera informatii despre Lungu Constantin.

4) Orasanu I. – in 1966 era lt. Primeste mai multe note informative de la diferite surse.

5) Otvos Gavril – in 1950 era lt.-maj., Serviciul Judetean de Securitate Turda.


6) Palcovici Iosif – in 1949 era cpt., director regional, Directia Regionala a Securitatii Poporului, Oradea.

7) Pana Dizel – in anii ’80 era plt., Unitatea Speciala “S” a DSS.

8. Panaitescu Dumitru – in 1953 era lt., centrala Securitatii. Se ocupa de problema Bande.

9) Pancovici – in 1950 era cpt., Regionala de Securitate Oradea.

10) Pandele Nicolae – in 1950 era lt.-col., director Regionala de Securitate Iasi.

11) Pîrvu Nastase – in 1948 era plt.-maj., sef sjsp Roman.

12) Pasare A. – in 1987 era col., sef colectiv, Securitatea Municipiului Bucuresti. La 3 noiembrie 1987 semneaza un raport cu “propuneri de recrutare a numitului Dumitrescu Alexandru în calitate de persoana de sprijin”.

13) Pascal Alexandru – in 1964 era cpt., Securitatea Bîrlad.

14) Pascu Serban – in 1986 era col., seful serviciului I, Inspectoratul Judetean Dolj al MI. La 10 februarie 1986 semneaza o nota informativa (nr. 103/UC/0021176) in care ofera informatii despre Vasile Gavrilescu si familia acestuia dupa plecarea lor în Franta (în aprilie 1985); o parte din informatii sunt obtinute prin interceptarea scrisorilor pe care sotia lui Gavrilescu si fiica acestuia le trimit rudelor si cunostintelor din România.

14) Patriciu Mihai – in 1948 era col., sef DRSP Cluj.

15) Pau Ion – in 1965 era lt., ulterior lt.-maj. (conform documentului din 28 martie 1966). La 9 martie 1965 primeste o nota informativa de la sursa “Papadopol P.” in casa “Traian”; “dat fiind faptul ca agentul nu a îndeplinit sarcinile trasate de Petrescu Ioan si Sava Dumitrescu, a fost instruit sa le îndeplineasca pîna la întîlnirile viitoare”. La 21 august 1967 primeste o alta nota informativa de la sursa “Papadopol Paul” in casa “Saftica”; “Reus Mîrza Vasile, fost politist… este cuprins în evidenta Dir. I, serv. 2, lt.-maj. Smarandache”.

16) Peres Alexandru – in 1984 era col., seful Securitatii Cluj. La 4 februarie 1984 semneaza un raport in care afirma ca Doina Cornea “este lucrata în DUI urmînd a se lua masuri de audiere si amendare si de
influentare pozitiva, concomitent cu intensificarea controlului informativ-operativ asupra ei si asupra familiei”.

17) Pescaru Ilie – in 1980 era col., seful Securitatii Prahova. La 1 septembrie 1980 semneaza o nota in care ofera informatii despre Aurora Cornu. La 12 iunie 1981 semneaza o alta nota in care identifica persoanele din judetul Prahova care sunt cercetate în problema “Eterul”.

18) Petcu Arcadie – in 1948 era slt., DRSP Iasi.

19) Petcu Dumitru – in 1988 era lt.-col, seful Serviciului I, Securitatea judetului Hunedoara. La 3 august 1988 semneaza o nota catre Securitatea judetului Cluj: “întrucît în baza hotarîrii conducerii superioare de partid este interzisa încadrarea în unitatile miniere din Valea Jiului a persoanelor cu antecedente politice si penale, în urma interventiei organelor noastre prin factorii competenti, cel în cauza (Filip Iulius) nu a fost primit la unitatea respectiva fiind determinat sa se reîntoarca la A.M.I. Cluj-Napoca”.

20) Petcu Gheorghe – in 1988 era cpt., loctiitor sef Securitate Cluj. La 4 aprilie 1988 cere informatii despre o persoana “care apare ca legatura a unui element lucrat de catre noi prin DUI”.

21) Petica Costica – in 1948 era slt., Securitatea Mures.

22) Petre Mazilu – in 1972 era lt.-col. La 21 iulie 1972 primeste o nota informativa in care sursa “Cretu” ofera informatii despre Paul Goma, pe care le-a obtinut de la Mihai Grama.

23) Petrea C. – in 1958 era cpt., serviciul “C”, sectia I, Biroul II. La 5 decembrie 1958 semneaza o nota in care afirma: “Continuîndu-se urmarirea numitului Popescu Gheorghe, s-a stabilit ca a desfasurat activitate dusmanoasa împotriva guvernului RPR, fapt pentru care a fost arestat, judecat si condamnat la 15 ani munca silnica”.

24) Petrea Vasile – in 1975 era lt., Inspectoratul Judetean Timis, serviciul III/315. La 28 ianuarie 1975 semneaza un referat in care propune încetarea urmaririi în cazul lui Toma Florentin.

25) Petrescu Toma – in 1959 era lt.-col., Inspectorat Securitate jud. Dolj.

26) Petrisor Theodor – in 1981 era cpt., sef serviciu, Directia II. La 6 decembrie 1981 semneaza o nota care se refera la un canal de scurgere a unor date si informatii catre postul de radio “Europa Libera”.

27) Petrisor Theodor – in 1989 era lt.-col, sef Securitatea jud. Sibiu.

28) Petrof Gheorghe – in 1967 era mr., loctiitor sef serviciu, Directia IX. La 5 decembrie 1967 semneaza o nota in care ofera date despre Reus Mîrza Vasile.

29) Pinta Ion – in 1988 era col., sef Serviciul II, Inspectoratul Judetean Gorj. La 3 iunie 1988 semneaza un raport in care ofera informatii despre }apus Constantin: “audiaza acasa postul de radio TEuropa Liberat si colporteaza stirile transmise de acesta la locul de munca”.

30) Pintilie Gheorghe – in 1958 era gen.-lt., adjunct al ministrului Afacerilor Interne. La 11 septembrie 1958 semneaza decizia nr. 15.156 prin care “se fixeaza D.O. (lui Paul Goma) pe timp de 36 luni în com. Latesti, raionul Fetesti, reg. Constanta”.

31) Pîrvulescu Marin – in 1985 era mr., Directia VI Cercetari Penale.

32) Pius Kovacs – in 1969 era gen.-mr., seful Directiei XII CSS. La 18 octombrie 1969 primeste o nota cu informatii privind filarea obiectivului “Didi”.

33) Plesita Nicolae – in 1972 era gen.-mr., sef Directia I, D.G.I.I. La 14 decembrie 1972 primeste o nota care contine informatii cu privire la un informator ce apare ca legatura în dosarul de urmarire informativa
“Liliacul”.

34) Plesuvescu Stefan – lt., Inspectoratul Judetean Vîlcea, serviciul I. La 29 august 1969 semneaza un referat in care propune des-chiderea actiunii informative în cazul “R.V.” (Lungu Constantin). La 4 decembrie 1969 semneaza un nou referat in care propune închiderea dosarului de actiune informativa “R.V.”, întrucît autorul scrisorii-manifest a fost identificat în persoana lui Constantin Lungu.

35) Plop Gavril – cpt., Directia XI Securitate.

36) Pluteanu Constantin – in 1969 era mr., Inspectoratul de Securitate al judetului Vîlcea. La 17 septembrie 1969 semneaza un proces-verbal in care descrie actiunea prin care lui Constantin Lungu i-a fost confiscata scrisoarea-manifest; la actiune au mai participat locotenent-colonelul Poiana Ion si maiorul Tambrea Aurel.

37) Poiana Ion – in 1966 era mr., sef serviciu, Directia Regionala Arges, serviciul raional Rm. Vîlcea. In 1969 era lt.-col., inspector-sef adjunct, Inspectoratul Judetean Vîlcea. La 7 septembrie 1966 semneaza o nota potrivit careia Ion Gusetescu “este lucrat în cadrul cp. IV unde a mai fost semnalat cu manifestari”. La 28 august 1969 raporteaza descoperirea unei scrisori adresate lui Lungu Constantin, care contine un program anti-comunist de orientare social-democrata.

38) Pop Victor – in 1976 era seful Inspectoratului Judetean de Securitate Satu Mare.

39) Popa Constantin – lt.-col., seful Inspectoratului de Securitate, jud. Neamt.

40) Popa Gr. Ion – in 1965 era lt.-col. La 4 noiembrie 1965 primeste o nota informativa de la sursa “Grigorescu Petre”, casa “Malaesti”.

41) Popa Viorel – in 1985 era mr., Inspectoratul Judetean Dolj, Serviciul III. La 20 martie 1985 semneaza o nota in care descrie presiunile exercitate asupra lui Dimitrie Draghicescu, profesor la Facultatea de Stiinte ale Naturii din Craiova, si perchezitiile efectuate la domiciliul acestuia.

42) Popescu Alexandru – in 1969 era cpt., seful Biroului evidenta CSS, Inspectoratul de Securitate al judetului Galati.

43) Popescu Dumitra – in 1972 lucra la Inspectoratul Judetean Dolj al Ministerului de Interne. La 17 februarie 1975 semneaza nota informativa nr. 3.505 in care ofera informatii cu privire la Vasile Gavrilescu si la persoanele care îl vizitau. La 28 iulie 1972 semneaza un raport care contine informatii pe care Popescu Dumitra le-a obtinut de la sotia lui Vasile Gavrilescu. La 8 august 1972 semneaza un nou raport care contine informatii suplimentare pe care Popescu Dumitra le-a obtinut discutînd cu sotia lui Vasile Gavrilescu.

44) Popescu Dumitru – in 1950 era mr., director adjunct Directia VIII Cadre.

45) Popescu Gheorghe- in 1949 era lt.-col., Regionala de Securitate Suceava.

46) Popescu Gheorghe – in 1953 era lt., sef Serviciul Inspectii din centrala Securitatii.

47) Popescu Gogu – in 1949 era col., director Directia II Contrasabotaj.

48) Popescu Ilie – in 1956 era mr., sef Serviciul III, Directia Regionala Securitate Pitesti.

49) Popescu Ilie – in 1953 era cpt., sef grup operativ Arges.

50) Popescu Nicolae – in 1972 era lt.-col., sef serviciu D.G.I.I., Directia I. La 14 decembrie 1972 semneaza o nota cu informatii privitoare la un informator ce apare ca legatura în dosarul de urmarire informativa “Liliacul”.

51) Popescu Nicolae – in 1986 era mr., Securitatea jud. Vîlcea. La 14 mai 1986 semneaza o rezolutie pe o nota: “Avertizarea lui Gusetoiu se pare ca nu are rezultatele pe care le scontam. Sa facem propuneri de luare în lucru în DUI pentru documentare temeinica si masuri de prevenire mai ferme”.

52) Popic (Popigg) Adalbert – in 1949 era lt.-col., director Regionala de Securitate Suceava.

53) Popovici Ion – in 1952 era lt., sef grup operativ Bande, Regionala de Securitate Timisoara.

54) Potoroaca I. – in 1983 era lt.-col., sef Securitate oras Radauti, Inspectoratul Judetean Suceava. La 13 februarie 1983 primeste o nota cu informatii despre Gheorghe Buburuzan; “în anul 1967 a fost avertizat de organele noastre pentru manifestari dusmanoase la adresa regimului actual”.

55) Predescu Traian – Lt., Directia VI, Paza Guvernului.

56) Preoteasa Emil – in 1981 era lt.-col., seful Serviciului III, Inspectoratul Judetean Bacau. La 18 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Bacau care sunt cercetate în problema “Eterul”.

57) Preoteasa Gheorghe – in 1962 era lt.-maj. La 21 iulie 1962 primeste o nota informativa de la sursa “Grigorescu Petre”; casa “Sinaia”.

58) Priboi Ristea – in 1982 era mr., DIE, UM0544. Apare in Raportul cu concluzii privind Meditatia Transcendentala.

59) Punga Traian – in 1980 era mr., ofiter specialist II, DSS, Directia III. La 26 februarie 1980 semneaza o nota de analiza a problemei “emisarilor postului de radio TEuropa Liberat de la Paris”.

60) Purle Ioan – in anii ’60 era mr., loctiitor sef Serviciul I, Biroul 4, drs oradea.

61) Puscaciu Constantin – in 1969 era mr., Inspectoratul de Securitate al judetului Teleorman. La 20 septembrie 1969 semneaza un proces-verbal de perchezitie a locuintei lui Constantin Lungu.

62) Raceu Dumitru – in 1950 era mr., sef Serviciul Judetean de Securitate Braila.

63) Radu C-tin – in 1948 era slt., sef Biroul Informatii.

64) Radu Ioan – in 1989 era mr., sef serviciu, Securitatea Municipiului Bucuresti. La 29 ianuarie 1989 semneaza o nota in care cere materiale informative referitoare la Banyai Petru.

65) Radu Tinu – in 1977 era lt.-maj., ulterior capitan, sef al Securitatii oras Rosiorii de Vede, conform documentului din 13 martie 1981. La 22 noiembrie 1977 semneaza o nota informativa in care reda informatii despre Lungu Constantin primite de la sursa “Steriade”. La 22 martie 1978 primeste o nota informativa de la sursa “Gogu” in casa “Victoria”. La 13 martie 1981 trimite Inspectoratului Judetean Vîlcea dosarul fond informativ nr. 25295 privind pe Lungu Constantin.

66) Raduca Gheorghe – in 1977 era col., loctiitor sef, Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucuresti.

67) Radulescu Emil – in 1985 era lt.-col. M.I., UM 0625 Bucuresti. La 22 iunie 1985 semneaza o nota în cadrul actiunii “Eterul” in care se dau informatii despre emisiuni ale postului de radio “Europa Libera”.

68) Radut Constantin – era mr., Inspectoratul de Securitate al judetului Teleorman. Raporteaza masurile luate de Securitatea Teleorman în cazul lui Constantin Lungu.

69) Raduta Ioan – in 1981 era lt.-col., seful Serviciului III, Inspectoratul Judetean Prahova. La 12 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Prahova care sunt cercetate în problema “Eterul”.

70) Raicu Ion – in 1977 era lt.-col., UM 0672. La 17 martie 1977 semneaza un proces-verbal de constatare a unor fapte premergatoare in care descrie întîlnirea lui Paul Goma cu doi functionari ai
Ambasadei Belgiei.

71) Rangu Constantin – in 1981 era col., seful Securitatii judetului Suceava. La 28 martie 1985 face sinteza dosarului de urmarire informativa în cazul lui Dragomir Costineanu (dosarul “Costescu”). La 15 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Suceava care sunt cercetate în problema “Eterul”.

72) Ratiu Gheorghe – in 1981 era col., seful Securitatii Olt. La 13 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Olt care sunt cercetate în problema “Eterul”.

73) Retezar – in 1950 era cpt., sef Serviciul Anchete, Regionala de Securitate Oradea.

74) Ristea Gh. – in 1969 era gen.-mr., sef IJS Bihor.

75) Romascanu Ioan – in 1988 era mr., Securitate. Avea ca obiectiv Viata Studenteasca.

76) Romascanu Ion – in 1974 era lt.-maj., Directia I. La 28 ianuarie 1974 semneaza o nota-raport in care propune nepublicarea romanului în cerc al lui Paul Goma deoarece “în forma în care se gaseste acum, ar putea da nastere la multe interpretari si comentarii politice defavorabile statului nostru”.

77) Romila Maricel – in 1977 era mr., UM 0672. La 17 martie 1977 semneaza un proces-verbal de constatare a unor fapte premergatoare in care descrie întîlnirea lui Paul Goma cu doi functionari ai Ambasadei Belgiei.

78) Rosca – in anii ’60 era mr., DRS Oradea.

79) Rosianu – in 1953 era mr., sef Serviciul Inspectii Securitate.

80) Rotariu Iulian – in 1988 era col., sef Inspectoratul Judetean de Securitate Sibiu.

81) Rotaru Cornel – in 1987 era lt.-maj. La 12 martie 1987 semneaza un raport in care propune abandonarea lui Banyai Petru ca informator, intrucît nu a furnizat nici un material scris si “nu dispune de posibilitati de informare si calitati personale pentru munca de colaborare cu organele de Securitate”.

82) Ruckerstein (Ruckenstein) Israil – in 1949 era cpt., sef Serviciul Judetean de Securitate Botosani.

83) Rujan Gheorghe Florea – in 1952 era lt.-maj., Directia Anchete Securitate.

84) Rus Valer – in 1988 era cpt., seful Serviciului Municipal de Securitate Turda, Inspectoratul Judetean Cluj. La 30 aprilie 1988 semneaza un raport in care ofera date despre persoana din Turda pe care urma sa o întîlneasca Filip Iulius.

85) Rusu Adrian – in 1989 era cpt., sef Serviciul III, Securitatea jud. Vllcea.

86) Rusu Ananie – lt.-maj., Inspectorat Securitate jud. Bistrita-Nasaud.

87) Sageata Mircea – in 1953 era lt., sef Serviciul Inspectii din centrala Securitatii.

88) Salceanu Grigore – in 1969 era mr., ulterior lt.-col., conform documentului din 11 iulie 1973, Inspectoratul de Securitate al judetului Teleorman. La 20 septembrie 1969 semneaza un proces-verbal de perchezitie a locuintei lui Constantin Lungu. La 11 iulie 1973 este mentionat pe nota informativa primita de lt.-maj. Dinu Constantin de la informatorul “Petrescu”.

89) Salcudeanu Pavel – in anii ’70 era col., sef Inspectora-tul Judetean de Securitate, Mures.

90) Sandulescu Anton – In 1965 era cpt., Regiunea Ploiesti, raionul Teleajen. La 21 aprilie 1965 semneaza o nota in care ofera informatii despre Enachescu Mircea.

91) Sîrbu Ioan – in 1948 era cpt., DRSP Ploiesti.

92) Sarchiz Jean – in 1960 era mr., seful Biroului “C”, Directia Regionala Constanta. La 1 martie 1960 semneaza o nota in care ofera sectiei raionale de Securitate Fetesti materialul detinut în legatura cu Paul Goma.

93) Sariceleanu Ilie – cpt., sef serviciu, Directia II, Contrasabotaj.

94) Sasu Vasile – mr., Directia XI Securitate.

95) Savescu – in 1948 era plt.-maj., sef DRSP Iasi.

96) Savoiu Nicolae – in 1988 era lt.-col., Inspectoratul Judetean Dîmbovita. La 19 octombrie 1988 semneaza un raport informativ care contine date obtinute de la un informator cu privire la diferite persoane, inclusiv Filip Iulius; Savoiu Nicolae asigura ca informatorul “este o sursa verificata pe toate
mijloacele si cu bun randament în munca”.

97) Scarlat Ilie – in 1978 era cpt., Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucuresti. La 13 ianuarie 1978 primeste o nota informativa de la sursa “Popovici” in casa “Laborator”. Potrivit notei, “Dumitrescu Alexandru este luat în evidenta dosarului de obiectiv pentru manifestari dusmanoase prezente”.

98) Scurtu – in 1952 era lt., Raionul de Securitate Tîrgu Mures.

99) Senater Moise – in 1950 era mr., director adjunct Regionala de Securitate Bucuresti.

100) Sican D. C. – in 1956 era lt.-col., sef serviciu, Directia Regionala Bucuresti.

101) Sima Traian – in 1981 era lt.-col., seful Securitatii judetului Bihor. La 12 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Bihor care sunt cercetate în problema “Eterul”.

102) Simion Traian – in anii ’80 era mr., Biroul înscrisuri, sectia a II-a, Unitatea Speciala “S” a DSS.

103) Simionescu Aurel – in 1989 era col., Directia de securitate si garda, sef Serviciul 9.

104) Simon Gheorghe – in 1972 era col., inspector-sef, Inspectoratul de Securitate al judetului Hunedoara. La 17 mai 1972 semneaza o nota in care ofera Inspectoratului de Securitate al judetului Maramures informatii despre anumite persoane din judetul Hunedoara.

105) Simon Gheorghe – in 1981 era col., seful Inspectoratului Judetean Hunedoara. La 30 iulie 1970 semneaza o nota in care ofera informatii despre o persoana care nu figureaza în evidentele Spitalului Unificat din Deva. La 15 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Hunedoara care sunt cercetate în problema “Eterul”.

106) Simonfi Gheorghe – in 1973 era mr., sef sectie, Directia IX. La 14 iulie 1973 semneaza o nota care priveste filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat în ziua de 12 iulie 1973 între orele 7,00-0,20. La 19 iulie 1973 semneaza o alta nota care priveste filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat în zilele de 13, 14 si 15 iulie 1973.

107) Sîrbu Gheorghe – in 1977 era lt.-col., UM 0672. La 28 martie 1977 semneaza un proces-verbal de constatare a unor fapte premergatoare in care descrie actiunea de filaj la care a fost supus Paul Goma în data de 28 martie 1977.

108) Sîrmaru Nedelcu – in 1981 era lt.-col, seful Serviciului III, Inspectoratul Judetean Braila. La 18 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Braila care sunt cercetate în problema “Eterul”.

109) Sîrzea Octavian – in 1981 era mr., seful Serviciului III, Inspectoratul Judetean Constanta. La 19 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Constanta care sunt cercetate în problema “Eterul”.

110) Smarand Valentin – in 1973 era cpt., Inspectoratul Judetean Arges, Sectia Cîmpulung. La 25 ianuarie 1973 primeste o nota informativa de la sursa “Ion Gheorghe” care ofera informatii despre modul în care romanul Usa al lui Paul Goma poate fi citit la un anticar din Bucuresti.

111) Smaranda Laurentiu – in 1981 era mr., seful Serviciului III, Inspectoratul Judetean Sibiu. La 15 iunie 1981 semneaza o nota in care identifica persoanele din judetul Sibiu care sunt cercetate în problema “Eterul”.

112) Smarandache C(onstantin) – in 1966 era lt.-maj., ulterior capitan (conform documentului din 22 februarie 1968), Directia I, Serviciul 2 (conform documentului din 21 august 1967, vezi Pau Ioan). In 1989 era col., Securitatea Municipiului Bucuresti. In perioada 1966-1968 primeste mai multe note informative. La 18 noiembrie 1989 semneaza un plan de masuri în DUI “Banu” (Banyai Petru): “apreciem ca se impune transformarea mapei de verificare în dosar de urmarire informativa”; printre altele, în plan se mentioneaza ca “se va coopera cu serviciul independent de investigatii, pentru obtinerea de informatii din mediul de la domiciliu despre TBanut”. La 12 decembrie 1989 primeste o nota informativa de la sursa “Soiman”: “în discutii (Banyai Petru) nu se sfieste sa-si manifeste probarea si satisfactia pentru schimbarile politice ce au cuprins tarile socialiste si sa se bucure de faptul ca vechile conduceri au fost înlaturate”.

113) Sobolu I. – in 1986 era mr., Securitatea jud. Vîlcea, Compartimentul 0620. In decembrie 1986 semneaza o nota de sarcini: “în situatia în care va rezulta ca-l viziteaza pe… vom lua masura studierii posibilitatilor de introducere a mijloacelor TO la atelier, pentru a stabili continutul discutiilor”.

114) Sprîncenatu Constantin – in 1976 era gen.-mr., sef Inspectoratul Judetean Dolj. La 18 octombrie 1976, intr-o nota informativa, precizeaza masurile de izolare a lui Vasile Gavrilescu si intentia de a-l interna într-un spital de boli nervoase; în nota se constata trecerea frauduloasa a frontierei în Iugoslavia de catre Vasile Gavrilescu. Intr-o alta nota precizeaza calitatea de informator a Aurorei Gavrilescu (sotia lui Vasile Gavrilescu), ea “aducîndu-si… o contributie esentiala la prevenirea trimiterii unui manuscris cu continut dusmanos (al sotului ei, nota mea, S.C.) peste granita”; Aurora Gavrilescu “a sprijinit efectiv o perioada îndelungata de timp organele noastre si… datele furnizate de ea au fost materializate prin masuri concrete asupra unor elemente dusmanoase regimului nostru”; în nota se cere sprijinirea Aurorei Gavrilescu pentru obtinerea unui loc de munca mai bun.

115) Stamatoiu Aristotel – in 1972 era col., adjunct sef Directia III. In 1981 era gen.-mr., seful Directiei III, ulterior secretar de stat (conform documentului din 26 iulie 1984). La 21 iunie 1972 semneaza o nota in care prezinta discutia dintre ambasadorul RFG la Bucuresti, Erwin Wickert, si o sursa a Securitatii, discutie privitoare la Paul Goma. Nota din 6 decembrie 1981 a gen.-mr. Emil Macri este adresata lui Aristotel Stamatoiu. La 26 iulie 1984 primeste o nota cu informatii referitoare la Dragu Henri Georges (Franta).