Judecătorul Matei este cel care  a condamnat-o definitiv pe Mariana Rarinca în septembrie 2015. Matei a admis contestația în anulare formulată de DNA împotriva deciziei prin care Mariana Rarinca fusese achitată definitiv în dosarul înscenat de procurori la cererea Liviei Stanciu.

Dorel Matei a susținut teza de doctorat cu titlul „Cooperarea judiciară internațională în materie penală” la Academia de Poliție în anul 2013. Potrivit documentelor pe care le-am transmis CNATDCU, Dorel Matei a plagiat masiv.

Ca și în cazul Laurei Codruța Kovesi, pagini întregi din lucrarea de doctorat a judecătorului Matei sunt copiate din lucrări de specialitate. La fel ca și Kovesi, judecătorul a copiat inclusiv notele de subsol și greșelile din lucrările originale.

Nu avem mari așteptări din partea CNATDCU. Probabil, la fel ca în cazul Kovesi, reprezentanții acestei instituții vor prefera să se facă din nou de râs mușamalizând și acest plagiat. În România ești plagiator doar dacă nu ești omul sistemului. Or, Dorel Matei, ca și Kovesi, este omul sistemului.

Publicăm mai jos pasaje din lucrarea de doctorat a judecătorului Dorel Matei puse față în față cu lucrările originale din care au fost copiate.

  1. Capitolul I
  2. Capitolul II
  3. Capitolul III
  4. Capitolul IV
  5. Capitolul V