Coldea crede despre el că e Isus și că e înconjurat de mulți Iuda care l-au trădat. Până să-i aresteze Kovesi pe trădători, poate vine totuși doctorul și îi face o injecție lui Coldea.
Mugur Ciuvică
În aprilie 2011, procurorul general Kovesi a intervenit în favoarea judecătoarei Bogdan într-un dosar al lui Vântu. În 2011, la un an după ce fusese adusă la Tribunalul Bucureşti de la Judecătoria Constanţa, judecătoarea Camelia Bogdan funcţiona deja ca magistrat-executant al Binomului.
În 20 martie 2011, în dosarul Vântu-Popa, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de recuzare a judecătoarei Camelia Bogdan formulată de avocatul unuia dintre inculpați. Judecătoarea Elena Burlan, cea care a aprobat recuzarea, şi-a motivat decizia prin faptul că judecătoarea Bogdan „şi-a creat deja părerea vinovăţiei inculpatului şi de aceea doreşte să soluţioneze dosarul în regim de urgenţă”.
În 4 aprilie 2011, procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat-o pe judecătoarea Elena Burlan la CSM pentru „gravă neglijenţă”. Acuzaţia lui Kovesi se referea explicit la faptul că judecătoarea Burlan „a admis cererea de recuzare formulată faţă de judecătorul Camelia Bogdan”.
GIP publică originalele adreselor SRI şi noi dovezi ale faptului că serviciul face poliţie politică.
În data de 23 septembrie 2007 am publicat două adrese ale Grupului de Evidenţă din cadrul SRI. Aceste documente demonstrau că SRI spionează un partid politic parlamentar şi un senator al României.
Răspunsul SRI la dezvăluirile noastre a venit pe mai multe planuri. Pe de o parte, în 24 septembrie 2007, directorul SRI, George Cristian Maior, a minţit în faţa Comisiei parlamentare de control a SRI şi în faţa opiniei publice, declarînd că “nu au existat monitorizări asupra senatorului Norica Nicolai sau asupra unui partid politic oricare ar fi acela” şi că respinge “orice prejudecată sau judecată referitoare la acţiuni de poliţie politică, monitorizări de partide ce ar fi imputate serviciului“. În plus, directorul SRI, a solicitat un termen de 7 zile pentru a prezenta rezultatele unei anchete interne referitoare la documentele publicate de GIP.
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) publică două documente oficiale care demonstrează că Serviciul Român de Informaţii spionează un partid politic parlamentar şi un senator al României. Este vorba despre două adrese de însoţire ale unor materiale realizate de Grupul de Evidenţă din cadrul SRI. Ambele adrese sînt semnate de generalul Vasile Stanciu şi însoţesc materiale pe care acesta le prezintă unuia dintre directorii SRI.
Prima adresă are următorul conţinut: “Domnule Director, Informaţia prezentată se referă la unele afirmaţii ale senatorului P.N.L. Norica Nicolai“.
Adresa este semnată de generalul de brigadă Vasile Stanciu în calitate de “Şef al Grupului de Evidenţă”.