După alegerile din 2004, clientela politică a lui Adrian Năstase a fost înlocuită de clientela politică a lui Traian Băsescu. Afacerile cu Ministerul Transporturilor ale lui Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patronii restaurantului Golden Blitz, au crescut în anul 2005 de 250 de ori.

Euro Construct Trading 98 SRL este una dintre firmele lui Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patronii restaurantului Golden Blitz şi prietenii preşedintelui Traian Băsescu. În 2005, în primul an de guvernare al Alianţei DA, Euro Construct Trading 98 SRL a primit de la Ministerul Transporturilor 9 contracte în valoare totală de peste 510 miliarde lei vechi (14 milioane euro). Această sumă este de 250 de ori mai mare decît cea pe care aceeaşi firmă a primit-o de la Ministerul Transporturilor în 2004, ultimul an al guvernării PSD, cînd Euro Construct Trading 98 SRL a încheiat cu Ministerul Transporturilor un singur contract în valoare de 2 miliarde lei vechi (54.000 euro).

Read More →