În Rechizitoriul DNA în care judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat, apar stenograme din care rezultă că Dosarul ICA este unul fabricat, Dan Voiculescu fiind „băgat cu forţa în acest dosar”.

În data de 29 aprilie 2014 judecătorul Stan Mustaţă, care judeca Dosarul ICA la Curtea de Apel București, a fost reținut de DNA. În 26 mai 2014 judecătorul a fost trimis în judecată fiind acuzat că a constituit un grup infracţional împreună cu Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

Din Rechizitoriul prin care Stan Mustaţă a fost trimis în judecată reiese că:

1. Dosarul ICA este o făcătură a procurorilor DNA, aceştia neavând nici o probă împotriva lui Dan Voiculescu;
2. Repartizarea dosarului nu a fost aleatorie;
3. Judecătorul Stan Mustaţă ştia că este urmărit de DNA pentru că judecă dosarul lui Dan Voiculescu;
4. Judecătorul Stan Mustaţă a făcut cerere de abţinere în Dosarul ICA pentru a scăpa de presiunea pe care o făcea DNA asupra sa pentru condamnarea lui Dan Voiculescu.

1. Procurorii DNA susţin că Ion Boraciu, pe care procurorii îl acuză de complicitate cu Stan Mustaţă, deţinea informaţii referitoare la dosarul lui Dan Voiculescu. Pentru a demonstra această acuzaţie, procurorii reproduc următoarea înregistrare: „Omul n-are nimic … [neinteligibil]… gata … [neinteligibil]… n-are nimic … [neinteligibil]… Da, da. N-are omu’ nimic. E băgat forţat… /… /… Nici n-are treabă …[neinteligibil]… nici o problemă…[neinteligibil]…”. Prin urmare, încercând să îl acuze pe Ion Boraciu, procurorii DNA îl dezvinovăţesc pe Dan Voiculescu. Dovada prezentată de DNA că Ion Boraciu are informaţii din dosarul Voiculescu este că Ion Boraciu ştie că Dan Voiculescu „e băgat forţat” în dosar.

2. Procurorii DNA susţin vinovăţia lui Stan Mustaţă şi a lui Ion Boraciu acuzându-i de faptul că ştiau „că nu întâmplător dosarele lui Dan Voiculescu fuseseră repartizate la acesta [Stan Mustaţă] şi la celălalt membru al completului de apel, judecătorul Florică Duţă”. Prin urmare, încercând să îl acuze pe judecătorul Mustață, procurorii recunosc că acesta primise special dosarul ICA pentru a-l condamna pe Dan Voiculescu.

3. DNA îl acuză pe judecătorul Stan Mustaţă de faptul că încerca să îşi ascundă activitatea nemaifolosindu-și telefonul personal. Pentru a-şi susţine această acuzaţie, DNA reproduce o convorbire a lui Ion Boraciu, purtată în şoaptă, în care acesta spune că Stan Mustaţă a decis să nu-şi mai folosească telefonul: „ăştia [Stan Mustaţă şi Florică Duţă]sunt cei mai vizaţi judecători din Curtea de Apel. Chiar de … [neinteligibil]… Toate alde ăia, ăştia, le-a dat la alţii şi toţi i le dau lu’ acesta… [neinteligibil]… Hm? cu băiatul ăsta… dosarul ăsta. Cel mai greu dosar din justiţia română … [neinteligibil]…”. Prin urmare, încercând să îl acuze pe Stan Mustaţă, DNA recunoaşte că acesta era urmărit pentru că judeca dosarul lui Dan Voiculescu.

4. DNA îl acuză pe Stan Mustaţă că a încercat „să «scape» de dosarul penal privind pe Dan Voiculescu”. Pentru a-şi susţine această acuzaţie, DNA reproduce o discuţie dintre Ion Boraciu şi Stan Mustaţă în care Boraciu întreabă „Tu nu poţi să-i faci la dosarul acela vânt, să nu-l mai ai?” iar judecătorul îi răspunde „Păi asta-i fac!”. DNA reproduce şi un comentariu al unei grefiere acuzate şi ea în dosar: „Se abţine şi dacă i-o admite, a scăpat”. Potrivit DNA, „motivul determinant al solicitării lui Ion Boraciu se regăseşte în dorinţa de a proteja interesele grupării criminale din care făceau parte, membrii grupului devenind vulnerabili în eventualitatea în care judecătorul  Stan Mustaţă ar fi fost obiectul atenţiei publice, prin judecarea unui dosar penal de interes public.”. Prin urmare, încercând să-l acuze pe judecătorul Stan Mustață, DNA recunoaște că acesta a făcut cerere de abţinere în Dosarul ICA pentru a scăpa de presiunea pe care o făcea DNA asupra sa pentru condamnarea lui Dan Voiculescu.

Stenogramele DNA în cazul Stan Mustață demonstrează că procurorii încearcă să-i forțeze pe judecătorii de la Curtea de Apel București să-l condamne pe Dan Voiculescu într-un dosar în care chiar DNA recunoaște că nu are probe.