> C > CEDO > luju.ro: Strasbourg Observers despre decizia CEDO în cazul Ciuvică v. România
luju.ro: Strasbourg Observers despre decizia CEDO în cazul Ciuvică v. România
Site-ul www.luju.ro publică o analiză a cercetătorilor specializaţi în jurisprudenţa CEDO de la Universitatea din Ghent din Belgia referitoare la decizia CEDO în cazul Ciuvica v. România.
RESTRANGEREA DREPTURILOR CONVENTIEI? – CEDO criticata pentru modul in care se dau decizii de inadmisibilitate cu majoritate. Site-ul Strasbourg Observer: ”A trece cu vederea decizia Curtii in cazul Ciuvica v. Romania ar fi cu atat mai problematic cu cat ea face parte dintr-o jurisprudenta ingrijoratoare prin care CEDO pare sa lase mai putine alternative cetatenilor care isi exercita drepturile, decat statelor care restrang aceste drepturi”
Strasbourg Observers, un site al cercetatorilor specializati in jurisprudenta CEDO de la Human Rights Center de la Facultatea de Drept a Universitatii Ghent din Belgia publica un articol al autorului Stijn Smet in care acesta trage un semnal de alarma asupra unor decizii de inadmisibilitate pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in ultimele luni de zile, prin decizii luate ”cu majoritate” la CEDO. Autorul ridica mari semne de intrebare si chiar ingrijorari, subliniind ca o plangere adresata Curtii de la Strasbourg nu poate fi „vadit neintemeiata„ din moment ce nu e luata aceasta decizie cu unanimitate, ci doar cu o majoritate din 7 judecatori ai Curtii. Articolul este mai amplu, dar vom reda traducerea unor pasaje importante. In articol, un paragraf extrem de interesant este legat de cauza Ciuvica vs Romania.
Dupa cum se stie, in plangerea formulata de presedintele Grupului de Investigatii Politice, Mugur Ciuvica, acesta a invocat incalcarea libertatii sale de exprimare prin aceea ca a fost obligat sa-i plateasca lui Traian Basescu daune morale in valoare de 500.000.000 lei vechi in urma afirmatiilor cate de reclamant intr-o conferinta de presa cu privire la pretinsa colaborare a actualului presedinte al Romaniei cu fosta Securitate. In februarie 2013, CEDO a decis, cu majoritate, ca nu a existat in aceasta cauza o incalcare a articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ”cat timp ingerinta in libertatea de exprimare era prevazuta de lege – art. 998-999 C.civ. -, urmarea un scop legitim – apararea reputatiei altei persoane – si era necesara intr-o societate democratica – sanctiunea rezultand dintr-o „nevoie sociala imperioasa” si fiind proportionala cu scopul urmarit.
In Strasbourg Observer, autorul articolului ”Vadit neintemeiat … printr-o decizie luata cu majoritate”, Stijn Smet, sunt semnalate urmatoarele aspecte:
”In acest articol vreau sa semnalez trei decizii de inadmisibilitate date de CEDO in ultimele luni in care cererile petentilor au fost declarate inadmisibile printr-o decizie luata cu majoritate. Ca multe alte decizii de inadmisibilitate este posibil ca deciziile la care ne vom referi mai jos sa fi scapat atentiei cititorilor nostri. Merita atrasa atentia asupra acestor decizii deoarece ele ridica numeroase si importante semne de intrebari si ingrijorari. Cat de „vadit neintemeiata” poate fi o plangere atata vreme cat doar o majoritate dintr-o Curte de sapte judecatori ajunge la aceasta concluzie? Mai mult, ce inseamna „cu o majoritate” in aceste cazuri? Cati dintre judecatori nu au fost de acord cu decizia? Ce anume a determinat dezacordul lor? A considerat judecatorul sau judecatorii aflati in minoritate ca plangerea merita examinata pe fond? Sau opinia lor a fost ca drepturile petentilor garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului au fost incalcate?
Niciuna dintre aceste intrebari nu poate primi un raspuns satisfacator din doua motive. In primul rand pentru ca, spre deosebire de procesele obisnuite, deciziile Curtii nu contin niciuna dintre aceste informatii. Decizia se rezuma la a stabili caracterul „vadit neintemeiat printr-o majoritate” fara a spune cati judecatori nu au fost de acord cu decizia. In al doilea rand pentru ca in redactarea deciziilor nu exista posibilitatea de a introduce si opiniile separate.
Nu putem sti de ce judecatorul sau judecatorii aflati in minoritate au fost in dezacord cu decizia potrivit careia plangerea este „vadit neintemeiata”. Ca urmare, ramane un mister ce inseamna „vadit neintemeiat printr-o decizie luata cu majoritate” – o sintagma aparent auto-contradictorie.
(…)
Ciuvica v. Romania: Un om politic acuza un alt om politic de apartenenta la Securitate
Decizia data in cazul Ciuvica v. Romania priveste plangerea unui om politic care a fost condamnat intr-un proces civil pentru calomnie dupa ce acuzase public un contracandidat la alegerile pentru Primaria Bucurestiului de apartenenta la Securitate in timpul regimului comunist. Cazul este interesant pentru ca petentul chiar a avut documente in care era mentionat numele adversarului sau politic drept „sursa” a Securitatii. Adversarul politic al petentului a confirmat existenta documentului si a recunoscut ca numele sau se regaseste pe lista. Totusi, a sustinut ca nu are nici cea mai mica idee cu privire la ce se intampla cu rapoartele pe care le trimitea regulat superiorilor sai din marina privitoare la rute, la oamenii cu care vorbea in porturile straine sau la echipamentele si tehnologiile acestora. In timpul procesului de calomnie, expertii au stabilit ca in absenta semnaturii este imposibil de spus ca acesta a colaborat cu Securitatea de buna voie si in cunostinta de cauza. Petentul a admis ca aceasta dovada lipseste.
In decizia sa, Curtea a inceput prin a spune ca este foarte dificil sa limitezi libertatea de exprimare in cazul discursurilor politice, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, Curtea a stabilit ca discursul cu pricina a avut loc in contextul unei dezbateri de interes public, respectiv posibila colaborare cu Securitatea a unor figuri publice din Romania. In continuare, Curtea a admis ca limitele unei critici acceptabile sunt mai largi atunci cand critica se refera la politicieni decat atunci cand se refera la persoane particulare. Asadar, Curtea a retinut ca in acest caz politicianul ar fi trebuit sa manifeste o anumita toleranta referitor la criticile legate de potentiala sa colaborare cu Securitatea.
In ciuda tuturor acestor elemente, care in mod evident pledau in favoarea libertatii de exprimare a petentului, Curtea i-a respins plangerea ca „vadit neintemeiata”. Argumentele au fost: i) acuzatiile au fost deosebit de grave; ii) petentul nu a exprimat niciodata public vreo indoiala cu privire la colaborarea adversarului sau cu Securitatea, ci „a postulat certitudini”; iii) termenii folositi de petent pentru a descrie posibilele legaturi ale adversarului sau cu Securitatea nu erau absolut necesari pentru a comunica acest mesaj; potrivit Curtii, termenii folositi au demonstrat intentia de a ofensa. Curtea a subliniat faptul ca daunele datorate de petent – 13.600 euro – sunt substantiale (de 67 de ori salariul mediu lunar in Romania), dar nu a considerat suma ca fiind arbitrara.
Ce este in mod deosebit izbitor in decizia din Ciuvica v. Romania este faptul ca exista multe elemente care par sa pledeze in favoarea petentului. Mai mult, spre deosebire de alte cazuri referitoare la acuzatii de colaborare cu Securitatea (a se vedea, de exemplu, Petrina v. Romania) acuzatiile petentului chiar s-au sustinut pe o baza reala. [Nota autorului: In loc sa intareasca pozitia petentului, faptul ca acesta a pus la dispozitie documente care par sa-i sustina acuzatiile a fost interpretat impotriva lui. Intr-adevar, concluzia Curtii cu privire la faptul ca „petentul a ales sa exprime certitudini”, ceea ce a fost posibil doar datorita faptului ca petentul avea documente care-i sustineau afirmatiile, a jucat un rol important in decizia Curtii]. Cu toate acestea, cazul nu a fost considerat destul de solid pentru a fi judecat pe fond. Cel putin un judecator nu a fost de acord cu aceasta concluzie, dar nu stim de ce. A trece cu vederea decizia Curtii in cazul Ciuvica v. Romania ar fi cu atat mai problematic cu cat ea face parte dintr-o jurisprudenta ingrijoratoare prin care CEDO pare sa lase mai putine alternative cetatenilor care isi exercita drepturile, decat statelor care restrang aceste drepturi (a se vedea in acest sens Peta Deutschland v. Germania, paragraful 50). Concluzia potrivit careia „termenii folositi de petent nu au fost indispensabili comunicarii mesajului sau” este ingrijoratoare pentru ca implica faptul ca doza de exagerare si provocare pe care in mod traditional o permitea art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se restrange”.
Cu alte cuvinte, autorul articolului sus-mentionat atrage atentia asupra faptului ca si la CEDO, in decizii de inadmisibilitate precum Ciuvica vs Romania, exista anomalii pentru ca desi Mugur Ciuvica a prezentat un document real, dar care nu prezenta si semnatura persoanei puse pe lista provenita de la fosta Securitate, asta nu putea sa fie catalogata drept o informatie nereala, ci doar nu exista certitudinea ca Traian Basescu a stiut de acest document sau ca a achiesat la apartenenta ce reiesea din continutul documentului, iar informatia era de maxim interes public daca tinem cont de persoana pusa in discutie si de functia la care dorea sa acceada. Concluzia este ca si CEDO ar trebui sa publice inclusiv numarul celor care voteaza „pro” sau ”contra„ cand dau astfel de decizii precum si motivarea celor care au fost „pentru” admisibilitate. Poate ca pe viitor si CEDO isi va revizui regulamentul si procedurile si le va adapta la rigorile si cerintele actuale, altfel s-ar putea sa asistam la o restrangere a drepturilor Conventiei prin insasi deciziile de inadmisibilitate pronuntate de magistratii europeni.
