Grupul de Investigaţii Politice a sesizat Consiliului Naţional de Integritate cu privire la problemele de integritate ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.

La începutul anului 2007, Horia Georgescu a cumpărat de la părinţii săi un apartament de 140 de metri pătraţi pentru care a plătit 130.000 de dolari (echivalentul a 339.300 lei, respectiv 100.380 euro la cursul de la acea dată) şi o casă de locuit de 356 metri pătraţi în valoare de 1.000.000 de lei (echivalentul a 295.860 euro la cursul de la acea dată).

Potrivit declaraţiei de avere din 1 martie 2007, în momentul achiziţiei imobilelor, Horia Georgescu contractase un credit în valoare de 100.761 euro de la Emporiki Bank. Singurele venituri ale lui Horia Georgescu erau, la acea dată, salariul de 48.000 RON anual încasat în calitate de specialist la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi încasarea unei chirii pentru apartament în valoare 70.380 RON anual.

Aşadar, veniturile pe întreg anul 2006 ale lui Horia Georgescu au fost de 118.380 RON (echivalentul a 33.630 euro la cursul de la acea dată). Dacă adunăm la această sumă creditul obţinut de la bancă (100.761 euro), rezultă că şi dacă nu ar mai fi cheltuit nici un leu pe nimic altceva timp de un an întreg, Horia Georgescu nu poate justifica 261.849 euro. Horia Georgescu a cumpărat cele două imobile cu 396.240 euro, deşi nu avea cum să dispună de mai mult de 134.391 euro.

Nici veniturile anterioare anului 2006 nu pot justifica astfel de achiziţii. Potrivit declaraţiei de avere din 10 ianuarie 2006, Horia Georgescu nu deţinea conturi şi depozite bancare şi nici active financiare care să depăşească 5.000 de euro. Horia Georgescu avea, în schimb, o datorie de 10.000 de euro. Singurul său venit în 2005 a fost cel primit în calitate de specialist la DNA, respectiv 43.920 RON (12.132 euro la cursul de la acea dată).

Tot în anul 2007 şi tot de la părinţii săi, Horia Georgescu a achiziţionat un apartament de 40 de metri pătraţi situat pe bulevardul Magheru din Bucureşti, pentru care a plătit 63.000 de euro.

Pentru a da o aparenţă de legalitate achiziţiilor din 2007, Horia Georgescu a recurs la un fals împrumut. În declaraţiile de avere depuse începînd din 2008, Horia Georgescu declară că a împrumutat suma de 300.000 de euro de la Marian Petcu şi Carmen Petcu, naşii săi.

Împrumutul luat de la Horia Georgescu de la naşii săi este fictiv şi menit a acoperi incapacitatea lui Horia Georgescu de a justifica banii cu care a achiziționat imobilele. Aceasta din următoarele motive:

1. Imposibilitatea evidentă de a returna împrumutul. Potrivit declaraţiilor de avere din 2008 şi 2009, Horia Georgescu a luat acest împrumut pentru o perioadă de cinci ani. Potrivit aceloraşi declaraţii, adunînd toate veniturile sale, lui Horia Georgescu i-ar fi fost necesari zeci de ani pentru a putea restitui împrumutul. Potrivit declaraţiei de avere din 18 martie 2012, la cinci ani de la luarea împrumutului, cînd, potrivit condiţiilor iniţiale, acesta ar fi trebuit să fi fost returnat în totalitate, Horia Georgescu reuşise să returneze doar 30.000 de euro din cei 300.000 de euro, adică a zecea parte din împrumut.

2. În momentul împrumutului de la naşii săi, veniturile lui Horia Georgescu erau deja cesionate în favoarea Emporiki Bank de la care luase creditul de 100.000 de euro. Potrivit Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, „în veniturile prezente pe care cedentul este de acord să le cesioneze în favoarea Emporiki Bank – România SA – Sucursala Berzei, vor fi cuprinse obligatoriu, dar nelimitativ: drepturile din chirii pe care cedentul le are de încasat de la locatar „Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir” Braşov precum şi orice drepturi viitoare obţinute din închirierea imobilului situat în Braşov, Str. Petofi Sandor nr. 3 şi drepturile salariale pe care cedentul le are de încasat de la angajatorul Direcţia Naţională Anticorupţie. Cedentul este de acord ca această garanţie să se întindă şi asupra tuturor veniturilor obţinute ulterior constituirii prezentei garanţii. În acest sens cedentul se obligă să comunice de îndată cesionarului orice modificări survenite în nivelul şi structura surselor de venit”. Mai mult, în decembrie 2007, Horia Georgescu a luat un nou împrumut de la Emporiki Bank, în valoare de 48.500 euro.

3. În declaraţia de avere din 8 iunie 2010, Horia Georgescu menţionează o prelungire cu 15 ani a scadenţei împrumutului luat de la naşii săi, ceea ce arată încă o dată că împrumutul a fost fictiv. În ritmul actual de restituire, adică 30.000  de euro în 5 ani, Horia Georgescu ar avea nevoie de încă 45 de ani pentru a restitui întreaga sumă împrumutată. În 2067, cînd Horia Georgescu îşi va fi restituit creditul integral, soţii Georgescu, care sînt născuţi în 1962, vor avea 105 ani fiecare.

4. Horia Georgescu a recunoscut public că nu are bani să restituie împrumutul, subliniind că pentru a-l putea plăti se împrumută de la părinţii săi. În 10 august 2008, Horia Georgescu, la acea vreme secretar al ANI a declarat pentru Cotidianul: „Casa şi cele două apartamente le-am cumpărat de la părinţii mei, cu acte notariale. Cei 300.000 de euro mi-au fost împrumutaţi de către naşii mei, Marian şi Carmen Petcu. (…) Pentru a le returna împrumutul naşilor mă mai ajută şi părinţii mei cu bani”. Astfel, Horia Georgescu îşi explică averea prin următorul mecanism:

– cumpără imobile de la părinţii săi fără să aibă banii necesari;

– se împrumută de la naşii săi pentru a putea plăti imobilele cumpărate de la părinţi, dar nu are bani să restituie naşilor împrumutul;

– le ia părinţilor înapoi banii pe care i-a dat din împrumutul făcut la naşi pentru a putea plăti apartamentul cumpărat de la părinţi.

– cumpără imobile de la părinţii săi fără să aibă banii necesari;
– se împrumută de la naşii săi pentru a putea plăti imobilele cumpărate de la     părinţi, dar nu are bani să restituie naşilor împrumutul;
– le ia părinţilor înapoi banii pe care i-a dat din împrumutul făcut la naşi pentru a putea plăti apartamentul cumpărat de la părinţi.

Este ca şi cum o persoană ar cumpăra un imobil cu bani luaţi de la bancă, iar creditul ar fi restituit de către vînzătorul imobilului, nu de către cumpărător. Trebuie subliniat că, în ciuda declaraţiilor publice făcute de Horia Georgescu, în nici una dintre declaraţiile sale de avere nu figurează banii pe care susţine că i-ar fi primit de la părinţi pentru a-i da naşilor.

5. Veniturile naşilor nu justifică un asemenea împrumut. În cei trei ani care au precedat împrumutul (2004, 2005, 2006), firmele la care soţii Petcu sînt acţionari (Petma Impex, Activ Audit, Top Management, Top Imob, Met-Comis) au realizat împreună un profit net de 190.402 euro.

În altă ordine de idei, potrivit declaraţiei sale de avere, Horia Georgescu nu deţine nici un autoturism. În realitate, preşedintele ANI foloseşte în interes personal un autoturism BMW X5, în valoare de 40.000 de euro, înmatriculat pe firma Imperial SRL, cu care Horia Georgescu nu mai are nici o legătură din 2011.

Ataşăm prezentei sesizări declaraţiile de avere depuse de Horia Georgescu în perioada 18 mai 2004 – 4 august 2008 la DNA şi Ministerul Justiţiei:

1. Declaraţia de avere din 18 mai 2004.

2. Declaraţia de avere din 11 aprilie 2005.

3. Declaraţia de avere din 10 ianuarie 2006.

4. Declaraţia de avere din 1 martie 2007.

5. Declaraţia de avere din 10 septembrie 2007.

6. Declaraţia de avere din 3 iunie 2008.

7. Declaraţia de avere din 4 august 2008.

Declaraţiile de avere depuse de Horia Georgescu la Agenţia Naţională de Integritate sînt disponibile pe site-ul instituţiei.