GIP publică numele celor 11 firme din industria cărnii în cazul cărora OLAF a solicitat deja recuperarea integrală a fondurilor alocate prin programul SAPARD şi în legătură cu care OLAF a sesizat DNA. Una dintre acestea este Meda Prod 98, firma controversatului Gigi Neţoiu, cel care apărea în campania electorală din 2009 alături de Traian Băsescu.

OLAF somează autorităţile române să-şi respecte obligaţiile şi să recupereze integral fondurile pentru proiectele SAPARD care au fost fraudate. Potrivit OLAF, aproape toate fondurile SAPARD pentru industria cărnii ar putea fi fraudate. Nivelul fraudelor în programul SAPARD România este atît de mare încît vor urma şi alte măsuri, luate de Comisia Europeană.

GIP publică o scrisoare semnată de Eddy Weyns, şeful Direcţiei Agricultură din cadrul Oficiului European Antifraudă (OLAF) şi adresată lui Mihai Vădan, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Scrisoarea este datată 6 mai 2010 şi reprezintă un răspuns la încercarea Ministerului Agriculturii de a acoperi firmele din industria cărnii pe care  OLAF le-a găsit vinovate de fraudarea fondurilor SAPARD. (În 27 iulie 2010, GIP a publicat un document intern al Ministerului Agriculturii realizat în urma cererii OLAF de recuperare integrală a fondurilor nerambursabile SAPARD fraudate de firme din industria cărnii din România.)

Read More →